Cunoaşterea inutilă

“’Minciună’ poate să fie un cuvânt prea grosolan, prea rudimentar pentru desemnarea ansamblului de comportamente ce definesc rezistenţa la informaţie despre care mi-am propus să vorbesc. Este o noţiune care nu acoperă toate aceste comportamente, mă grăbesc s-o spun. Între eroarea involuntară şi înşelătoria deliberată se află mai multe varietăţi hibride, în care cele două extreme se amestecă în toate dozajele posibile. Ştim bine ce loc ocupă, în activitatea psihică, delicatele asocieri de falsitate şi sinceritate; nevoia de a crede, mai mult decât dorinţa de a şti; reaua-credinţă, prin care ne luăm precauţia de a ne disimula nouă înşine adevărul, spre a-l putea nega cât mai vehement în faţa celorlalţi; incapacitatea de a recunoaşte că am greşit, cu excepţia cazului în care eroarea nu se datorează calităţilor noastre, în sfârşit, şi mai ales, aptitudinea de a ne implanta în minte acele explicaţii sistematizate pe care le numim ideologii, adică un fel de maşini de triat informaţia, conform convingerilor noastre şi nu adevărului ca atare. Curiozitatea pe care au avut-o dintotdeauna faţă de acest aspect al vieţii noastre spirituale filozofii, istoricii, moraliştii, sociologii le-a inspirat atâtea şi atâtea reflecţii sardonice ori amare, atâtea analize perspicace şi atâtea formule picante, a furnizat dramaturgilor şi romancierilor atâtea scene comice sau lugubre, încât noi am devenit oarecum ingraţi faţă de minciuna în stare brută, servită natural, acea minciună proferată cu deplina conştiinţă a înşelăciunii. Tindem să-i subevaluăm locul şi să-i supraestimăm randamentul. O remarcă poate să ne ajute să reparăm această injustiţie; să ne aducem aminte că toate manevrele şi contorsiunile mentale şi morale pe care le-am evocat au un scop comun: de a ne dispensa de folosirea informaţiei şi în special de a-i lăsa pe alţii să o folosească, deci de a n-o lăsa să circule. Evident că, în această privinţă, minciuna simplă constituie mijlocul cel mai economicos. Oricât de plăcute şi ingenioase ar fi – de când lumea – figurile marelui balet uman al minciunii şi oricât de palpitant ar fi dansul menit să ascundă adevărurile, chiar şi atunci când ele sunt limpezi ca lumina zilei, trebuie să recunoaştem că e mult mai comod să ne debarasăm pur şi simplu de adevăr, înainte ca el să devină cât de cât vizibil. Ideologiile, reaua-credinţă sunt soluţii complexe, costisitoare în ce priveşte energia, timpul şi chiar inteligenţa. Utilizarea lor nu se justifică deci decât în cazul în care minciuna pură eşuează. Iar acest eşec este de altfel cu mult mai puţin frecvent decât insinuează adepţii subtilităţilor superflue.”

Jean-François Revel, Cunoaşterea inutilă, Editura Humanitas, 1992

 

About Conte

https://tre3i.wordpress.com/
Gallery | This entry was posted in carti, citate, lecturi, personal, politica and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s