“La urma urmelor, partea cea mai frumoasă a inteligenţei, ceea ce o deosebeşte de alte calităţi mai puţin fine – ca frumuseţea fizică, forţa, nobleţea genealogică sau banii -, este că ea e întotdeauna problematică. Nu ştii niciodată cu siguranţă dacă ai sau nu inteligenţă. Poţi fi sigur cel mult că ai avut-o acum o clipă, dar acum, în secunda ce urmează, în fraza care abia începe?… Omul inteligent vede totdeauna la picioarele sale, căscat şi insondabil, abisul prostiei. De aceea este inteligent : îl vede şi-şi reţine grijuliu pasul.”
José Ortega y Gasset – España Invertebrada, 1921. Trad. rom. : Sorin Mărculescu, Humanitas, 1997
Follow @tr3i_org