Despre democraţie…

“Am arătat într-un capitol precedent cum egalitatea de condiţii dezvoltă la toţi oamenii gustul pentru bunăstare şi le îndreaptă spiritul către căutarea utilului. Pe de alta parte, am arătat mai sus, când am vorbit despre individualism, cum această egalitate de condiţii rupea legăturile artificiale care îi uneau pe cetăţeni în societăţile aristocratice şi făcea ca fiecare om să caute ceea ce îi era util numai lui. Aceste diferite schimbări în structura socială şi în gusturile oamenilor nu pot să nu influenteze în mod deosebit ideea teoretică pe care şi-o formează oamenii despre datoriile şi drepturilor lor.

Când lumea era condusă de un număr mic de indivizi puternici şi bogaţi, acestora le plăcea să-şi formeze o idee sublimă despre îndatoririle omului; le plăcea să afirme că omul este plin de virtute când uită de sine şi că se cade să faci binele dezinteresat, întocmai ca Dumnezeu. Aceasta era doctrina oficială a acelei vremi în materie de morală.

Nu-mi vine să cred că oamenii erau mai virtuosi în vremurile aristocratice decât în celelalte, dar este sigur că pe atunci se vorbea necontentit despre frumuseţea virtuţii; doar pe ascuns îi cercetau aspectul util. Însă pe măsură ce imaginaţia nu mai zboară în înalturi şi fiecare se concentreaza în sine, moraliştii se sperie în faţa ideii de sacrificiu şi nu mai îndrăznesc s-o prezinte spiritului uman; ei se limitează deci să caute dacă nu cumva avantajul fiecaruia dintre cetăţeni nu ar fi să lucreze pentru fericirea tuturor iar când reusesc să descopere punctul unde interesul particular se întâlneşte, contopindu-se, cu interesul general, se grăbesc să-l pună în evidenţă; încetul cu încetul, atari remarci devin tot mai numeroase. Ceea ce fusese doar o observaţie izolată devine o doctrină generală şi, în cele din urmă, se instaleaza părerea că omul, slujind pe semenii săi, se slujeste pe el însuşi şi că interesul sau particular este de a face bine. Am arătat, în mai multe locuri ale acestei lucrări, cum ştiu aproape întotdeauna locuitorii Statelor Unite să combine propria bunăstare cu cea a concetaţenilor lor. Ceea ce vreau să cercetez aici este teoria generală cu ajutorul căreia reuşesc să o facă. 

Aproape ca nu se spune vreodata în Statele Unite că virtutea este frumoasă. Se susţine că ea este utilă şi ca acest lucru este dovedit în fiecare zi. Moraliştii americani nu susţin că trebuie să te sacrifici pentru semenii tăi pentru că asta ar fi un fapt măret; dar spun fără înconjur că atari sacrificii sunt tot atât de necesare celui care şi le impune cât şi celui care beneficiază de ele.

Ei şi-au dat seama că, în ţara lor şi în timpul lor, omul era atras spre sine însuşi cu o forţă de neînvins şi, pierzând speranţa de a-l opri, nu s-au mai gândit decât cum să-l ducă într-acolo. Ei nu spun că fiecare om nu îşi poate urmări interesul său, dar se străduie să demonstreze că interesul fiecăruia este de a fi cinstit.[…]

E multă vreme de când Montaigne a spus: ” Când nu voi urma drumul cel drept pentru că este drept, îl voi urma pentru a găsi prin experienţă că, la urma urmelor, este îndeobşte cel mai fericit şi cel mai util”.

Doctrina interesului bine înţeles nu este prin urmare nouă; dar la americanii din zilele noastre ea a fost universal admisă[…] În Europa însă, doctrina interesului bine înţeles este mult mai grosolană decât în America dar în acelaşi timp este mai puţin răspândită şi mai ales, mai puţin arătată, iar oamenii se prefac şi acum, în fiecare zi, că i se devotează cu totul când, de fapt, nu mai există nimeni care s-o facă.

Interesul bine înţeles nu este o doctrină înaltă, dar este limpede şi sigura. Ea nu caută să aibe în vedere scopuri mari; dar ajunge fără mari eforturi la toţi pe care îi vizează. Cum poate fi lesne pricepută de orice minte, fiecare o înţelege fără greutate şi o reţine repede. Potrivindu-se de minune cu slăbiciunile omeneşti, capătă uşor o mare autoritate, pe care o păstrează fără greutate deoarece întoarce interesul personal împotriva lui însuşi şi se serveste de imboldul care aţâţă pasiunile pentru a le dirija. Doctrina interesului bine înţeles nu duce la mare devotament; dar ea îşi propune, în fiecare zi mici sacrificii; singură nu ar putea să facă un om virtuos; dar formează o mulţime de cetăţeni corecţi, sobri, moderaţi, prevăzători, stăpâni pe ei înşişi; şi dacă nu duce direct la virtute prin voinţă, ea îi apropie pe nesimtite de aceasta prin obişnuinţă.”

Alexis de Tocqueville, Despre Democraţie în America 

About Conte

https://tre3i.wordpress.com/
Gallery | This entry was posted in lecturi, politica, recomandari and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s