Hâc !!! Eu pentru ce votez ?

Pe 6 noiembrie 2011 constănţenii sunt chemaţi la referendum. Referendumul este organizat de Consiliul Judeţean Constanţa ( condus de PSD-istul Nicuşor Constantinescu ).  Persoanele cu drept de vot din judeţul Constanţa sunt chemate la urne, pentru a spune dacă sunt de acord “cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa”.

Avînd în vedere că problema reorganizării teritorial-administrative a României a ieşit de pe agenda clasei politice cam la 10 zile de la apariţia ei, este ciudat cum nişte gospodari eficienţi, cum sunt cei care conduc destinele judeţului Constanţa, au hotărat să arunce banii publici pe o asemenea acţiune. Este adevărat că hotărârea privind organizarea referendumului a fost luată în vară, cînd preşedintele Băsescu a aruncat pe piaţă ideea reconfigurării judeţelor, dar ţinînd cont că aceasta nu mai este de actualitate, nu înţeleg de ce s-a continuat cu această intreprindere. “Bine gestionate”, costurile referendumului s-au majorat de 5 ( cinci ) ori faţă de data la care s-a hotărat desfăşurarea lui ( conform ziare.com ).

Mai mult, cutiile poştale ale constănţenilor au fost asaltate de „fluturaşi” şi fel şi fel de pliante, prin care reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa încearcă să manipuleze populaţia pentru a merge la referendumul din data de 6 noiembrie. Scările blocurilor au fost invadate de afişe cu acelaşi conţinut mincinos. Prin cele câteva comune ale judeţului, prin care am trecut în ultimul timp, se pot vedea nenumărate bannere şi afişe care îndeamnă lumea să meargă la vot.

Probabil că miza acestui referendum este, de fapt, o nouă reconfirmare a faptului că Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre stăpânesc judeţul cu aceiaşi mână de fier ( o bilă neagră fiind  faptul că la alegerile prezidenţiale din 2009, Traian Băsescu a câştigat în judeţul Constanţa ). Un semnal pentru PSD-iştii “de la centru” care nu prea agrează ultimele pictoriale ale lui Radu Mazăre.

About Conte

https://tre3i.wordpress.com/
Gallery | This entry was posted in arogante, Constanta, Dobrogea mândră grădină, informatii, politica and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Hâc !!! Eu pentru ce votez ?

  1. Pingback: Referendumul de la Constanţa | tre3i

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s