“Episodes”, sau de ce războaiele de independenţă au uneori un impact redus

Şi pentru că tot e vineri seara, şi urmează un weekend prelungit, hai să vedem ce ar fi de văzut🙂.
Sincer, habar nu am cum am dat peste acest serial, dar nu mi-a părut rău.
Să intrăm în subiect, că acum se face duminică.
Bine, nu privesc niciodată cu deosebită plăcere un serial/film, în afara iernii, când nu ai da un câine afară.
Avem un cuplu british (pe bune, i-am văzut în Green Wing, sunt englezoi), care interpretează rolul unor scenarişti, soţ şi soţie, la festivitatea premiilor Bafta.


Normal, şi ca în filme, au câştigat câte un premiu. Când nu îşi mai încap în piele bucurie… apare şi producătorul american .


Bine, e întruchiparea producătorului evreu (pe care o are antisemitului cool european), e mărunt, cu chelie şi bărbuţă, şi instinct pentru bani. E cert că habar nu are pentru ce au câştigat cei doi premiul Bafta, dar, dacă snobii ăştia de englezoi i-au premiat, e rost de bani, nu e aşa?:) Aşa că, ce ar fi rău dacă am reface acest serial la Hollywood? Cei doi se comportă precum perechea primară în grădina Edenului. Cum ar putea să ne dorească răul acest şarpe mic şi drăgălaş? Până la urmă e vorba de un măr roşu şi mare pe care scrie U.S.A..

La revedere plictiseală ploioasă britanică, veniţi să vă îmbrăţişez palmieri însoriţi ai Californiei.
Din păcate cei care sunt vedete în Europa, sunt absolut necunoscuţi în State. Necunoscuţi, adică nici portarul cartierului păzit în care vor locui nu îi cunoaşte, chiar dacă casa care le e rezervată arată ca în filme. Şi, acum începe aventura. Sau Odiseea. Pentru că toate încercările lor de a transpune serialul de acasă, cel care le-a pus câte un premiu în mână, pe tărâm american, par a fi sortite… hai să nu zicem eşecului, dar în mod cert unor încercări de neimaginat. Marele producător nu are de fapt idee cu ce se mănâncă “copilul” lor,


iar echipa de producători are un simţ al umorului mai mult decât autohton, şi e mai mult decât hotărâtă să “adapteze” producţia pentru consumatorii americani. Treptat, scenariul lor, în care vorbeşte de un colegiu elitist britanic, cu un director witty, se transformă într-un liceu american în care un profesor de sport se dă la bibliotecara, lesbiancă sau nu, funcţie de numărul de sezoane al variantei americane. Pe scurt, totul se duce încet, încet, de râpă, dar chestiile acele verzi şi foşnitoare, plus ruşinea de a se întoarce acasă cu coada între picioare, îi face să intre în horă. Şi directorul liceului, care a adus succes variantei originale, evident Shakespearean şi în vârstă, este înlocuit cu un tânăr (mă rog)


american care plezneşte de sănătate, şi e mai inteligent decât pare. E chiar machiavelian de inteligent, dar e ceva care ţine de mediul dur în care încearcă să fie actor. Nu am fost fan Friends, şi cu atât mai mult Matt LeBlanc, dar în serialul acesta străluceşte. Îl veţi vedea cum e manipulator, şi cum se auto creează pentru a avea succes. El şi cu cei doi britanici m-au ţinut în fotoliu (mă rog, să zicem fotoliu) pentru trei ore şi jumătate, cât durează primul sezon. Umorul este super, mai mult englezesc, genul inaugurat (oarecum) de The Office, fără râsete la conservă, dar cu multă perversitate californiană. Nu se poate lua prea în serios, pe final devine oarecum Monty Phyton-ian (ah ce barbarism a ieşit), dar merită văzut. Şi mai ales să aveţi grijă ce colonie folosiţi🙂

 

Gallery | This entry was posted in filme, personal, tv and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s