Bismarck şi Legislaţia Socială

 

De fiecare dată când vine vorba despre legi privitoare la pensii, asigurări de sănătate, accidente de muncă, etc., în spaţiul public românesc se rosteşte numele lui Bismarck. Şi nu este rostit aşa, oricum, ci ca o auto validare a opiniilor socialiste privind statul bunăstării sociale. Se foloseşte în subtext şi respectul nostru pentru tot ceea ce este german, adică, nu-i aşa, dacă marele Bismarck, unificatorul nemţilor, a inventat asigurările sociale şi de sănătate, ba mai mult, a vrut ca statul să se ocupe de asta, cine eşti dumneata mizerabile, să îmi spui că statul social e în colaps. Nu mai târziu de zilele trecute, un fost preşedinte al României (iar o să îmi crească LDL-ul), îl pomenea cu o falsă religiozitate pe Bismarck, pentru a capitaliza politic actualele probleme cu pensiile şi sănătatea. Zic falsă religiozitate nu pentru că ar fi ateu (este), ci pentru că modelele politice ale dânsului nu sunt germane, ci mult mai estice.

Într-adevăr, în 1883, 1884, şi 1889 a introdus legi privitoare la asigurări de sănătate, pentru accidente de muncă respectiv pensii pentru limită de vârstă şi incapacitate permanentă de muncă.
Dar aceste legi nu erau decât etape ale implicării statului prusac în impactul social pe care îl avea industrializarea. De exemplu, până în 1865 mineritul cărbunelui era reglementat de revidierte Klevisch-Markische Bergordnung, lege care, iniţial îi scutea pe mineri de impozitare şi de serviciul militar şi le stabilea la opt ore, ziua de lucru. Muncitorilor li se garanta un venit fix, Duminicile erau libere, munca femeilor şi a copiilor era interzisă. Respectarea legii era verificată de inspectori ai guvernului prusac. Schema beneficiilor (Knappschaftswesen) oferea minerilor concedii la băi, tratament medical în caz de boală său accident, plăţi pe durata bolii şi compensaţii în caz de invaliditate permanentă. Nu existau prevederi pentru pensiile de limită de vârstă, explicaţia probabilă fiind speranţa de viaţă a epocii, structura familiei (mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş), şi faptul că în general gospodăriile minerilor deţineau în perioada aceea şi loturi personale de pământ. Reglementările din industria mineritului nu erau unice. În 1839 guvernul prusac restricţiona munca copiilor şi a minorilor iar în 1840 stabilea noi forme de organizare pentru artizani şi meşteşugari (aceştia erau principala forţă de muncă urbană în perioada respectivă). Aceste organizaţii (Innungen von Gewerbetreibenden) trebuiau să administreze fondurile membrilor privitoare la boală, incapacitate de muncă sau pensie de limită de vârstă. După revoluţia din 1848 acest tip de organizare a fost extins.

Ceea ce avea să devină în 1871 al doilea Reich, o putere industrială imensă, trebuia să se confrunte cu problema clasei proletare, aferentă acestei dezvoltări. Să nu uităm că ne aflăm în perioada în care Marx îşi scrie Capitalul (1867). Proletariatul nu putea fi condus precum ţărănimea, şi Iuncherimea, mare proprietară de pământ şi conducătoare a armatei, nu intenţiona să împartă puterea. Bismarck (el însuşi un Junker) a dat o soluţie complexă acestei probleme. Ca parte a acestei soluţii, a decis să extindă legislaţia socială deja existentă în Prusia. Astfel, socialiştii aveau dificultăţi majore în a îşi crea o bază politică în bazinele muncitoreşti. Dar şi atunci, ca şi acum, agitatorii socialişti vin din alte straturi sociale, aşa că aproximativ simultan (1878) cu extinderea legislaţiei sociale, promovează o legislaţie împotriva Socialiştilor (Sozialistengesetze).
Nu doresc să comentez dacă extinderea legislaţiei sociale a avut impactul scontat, ori dacă legislaţia anti socialişti era sau nu mai degrabă monedă comună în epocă. Cert este că Bismarck a altoit pe statul militarist prusac un stat al “bunăstării sociale”, care furniza în mod obligatoriu asigurări sociale şi de sănătate. Modelul acesta este opus noţiunii vestice de libertate, în care individul alege singur dacă, şi unde să se asigure, şi în privinţa căror riscuri. Cetăţenii unui astfel de stat devin dependenţi şi docili. Poate că acest lucru era potrivit scopurilor lui Bismarck, unificarea şi întărirea naţională (chiar dacă creaţia sa, al doilea Reich, avea să pornească primul măcel european, şi prin consecinţe şi pe cel de-al doilea).


Cert este că Europa (şi România odată cu ea) se află în acest moment în alt ceas al istoriei, iar actuala piramidă inversată a vârstelor transformă un concept care poate părea generos (bunăstarea socială) într-un coşmar bugetar de nefinanţat.


Aşa că, domnilor lăsaţi-l pe Bismarck să se odihnească, mai ales că, dacă ar afla că a ajuns să fie citat de socialişti ca întemeietor de legislaţie a asigurărilor sociale, mustăţile i s-ar zburli ameninţător.

A, să nu uit, care era distribuţia contribuţiilor la sistemul asigurările sociale?

Total44.7%39.9%5.4%10.0%

Angajator Angajat Statul Dobânda
Boală(1885-1913) 30.2% 65.4% 0.0% 4.5%
Accidente(1886-1913) 87.7% 0.0% 0.0% 12.3%
Limită de vârstă şi invaliditate(1891-1913) 34.4% 34.4% 15.8% 15.3%

sursa: David Khoudour-Castéras, 2004

Tampke, J. – Bismarck’s Social Legislation: A Genuine Breakthrough ?
Ullmann, H.-P. – German Industry and Bismarck’s Social Security System
Johnson, Paul – Modern Times

Gallery | This entry was posted in economie, personal, politica and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s